Rabdarea se invata

0 Flares Filament.io 0 Flares ×

De multe ori ma gandesc la intamplarile din viata mea si care le-a fost necesitatea, ce scop ascuns sau cum nu se poate mai la vedere au avut si cum m-au transformat ele in omul de azi.

Zilele trecute ma amuzam din nou pe tema OCD-ului meu (tulburare obsesiv-compulsiva) de a fi ordine si curat, toate cartile asezate in ordine alfabetica in biblioteca, ciorapii in cosul de rufe si plantele insirate dupa marimi. Nu va speriati, fac asta la cativa ani, acum pot digera dezordinea. :)) Ma amuzam pentru ca in timp am invatat sa ma iau mai putin in serios si sa imi iau lipsurile ca parti simpatice pe care, cu cat le pot controla mai tare, cu atat devin mai ilare. Si din una-ntr-alta am realizat ca n-am fost dintotdeauna asa. Ca in urma cu 15 ani nu puteam sa invat sau sa dorm daca nu erau toate caietele asezate, ghiozdanul facut, vasele spalate. Asta prin liceu, cand inca stateam la ai mei si cand am avut norocul sa am propria camera.

Apoi insa a venit facultatea si odata cu ea primul soc pentru obsesia mea. Trebuia sa impart camera cu 3 necunoscute. Haos, dezastru, teroare. Deodata nu mai puteam controla mediul inconjurator si trebuia sa ma adaptez. Imi amintesc ca asta si linistea asurzitoare, insotita de zgomote puternice de avioane din cand in cand (caminele SNSPA erau pe vremuri, nu stiu acum, langa aeroportul Aurel Vlaicu care era intamplator si functional) m-au facut deseori sa-mi pierd rabdarea. Si nu pentru ca as fi fost vreo printesa care nu putea sa imparta sau avea nevoie de conditii speciale, ci din neputinta de a mai fi in deplin control. Trebuia sa negociez ore si zile de curatenie, sa las lucrurile sa se intample, sa nu fac eu totul in cazul in care colegele nu aveau de gand sa-si tina promisiunea, trebuia sa ma integrez intr-un mediu nou. Prin semestrul 2 aveam sa fiu mai impacata cu ideea, insa asta nu a facut decat sa ma impinga sa-mi gasesc primul job ca sa ma mut in chirie si sa invat bine pentru a ramane la buget.

Chiar daca din anul 2 m-am mutat cu o colega intr-o garsoniera, am invatat sa fiu mai calma si mai putin obsedata de ordine. Ceea ce mi-a prins bine si ulterior, desi am schimbat colegi de apartament cu duiumul, desi am stat din nou intr-un echipaj de 4, nu m-am mai stresat aproape deloc.

Iar acum sunt doar o foarte buna gospodina, muuuult mai impacata cu dezordinea. Si realizez cum, daca as fi fost tinuta in puf si as fi avut propriu apartament sau imi plateau ai mei chiria si scoala, n-ar mai fi fost nevoie sa muncesc eu cu mine si sa evoluez. N-as fi fost la fel de adaptabila si flexibila, n-as mai fi fost un om relaxat. Ori daca stateam cu ei pana tarziu, cum se intampla tot mai des acum.

Asa ca, data viitoare cand te sacaie ceva, iti displace, te scoate din zona de confort ori iti ataca un punct sensibil  gandeste-te ca poate e o lectie, poate asa vei scapa de o meteahna, poate asa devii mai bun. Si pana la urma nu asta ne dorim toti? Sa fim in fiecare zi mai buni? 🙂

Pana data viitoare aveti grija cu obsesiile. :)))

 

 

    Leave Your Comment Here