Fetița din prea înalt (fragment de poveste)
Era demult, tare demult, când oamenii și animalele trăiau laolaltă, când nu existau orașe ori case, ci doar acoperișuri, peșteri și adăposturi. Se întâmpla într-o vreme în care totul era posibil, în care abia puteai distinge realitatea de vis. În acele vremuri îndepărtate, trăia o fetiță a cerurilor. Ea se putea urcă la înălțimi nebănuite de mintea omului, putea prinde …
View Post
Lumea din borcanul ei
Olguța’i o fata mica, cu ochi vestejiti si par subtire si infoiat precum un fir de marar dupa ce si-a revenit in urma ploii. Traieste intr-un borcan cu fund gros si gura larga, frumos impodibit pe capacul gaurit cu frunze de salata creata si busuioc. Doarme intr-un sambure de caisa atat de vechi ca s-au tocit si nervurile din interior. …
View Post
E despre tine
si pentru tine. E Ideo Ideis 8. E iar teatru, e iar bine. E semnul ca suntem din nou tineri, ca iubim si traim ca niste adolescenti. E semnul meu de carte ce-mi opreste viata la pasajul ala pe care l-as reciti incontinuu, ori de cate ori ceva nu merge bine. Pentru ca Ideo revigoreaza, reintregeste si ascute simturi. Sunt …
View Post
Iubiri premature
Imi faci rau. Imi faci atat de rau incat cred ca mi-e bine. Si continui sa zburd in cercuri concetrice… sau poate e o spirala care ma arunca in hau. Imi intinzi franghia care ma salveza de la inghet si moarte sigura, dupa care abandonezi. Iti arati umanul cumva rusinat de goliciune, pentru ca apoi sa-ti pui toate platosele pe …
View Post
Scrisoare catre tine
Draga tu, Sper ca esti bine. Sper ca tamplele tale si-au gasit linistea si buzele tale au inceput sa rosteasca toate cuvintele care ti se opreau in dinti, toate fricile care-ti incordau maxilarele si-ti dilatau pupilele de parca iti iubeai toate temerile, pe fiecare in parte, pe toate odata, pe toate ca pe nimeni altcineva. Stii ca aveai pupilele mari …
View Post
Superscrierea cititorilor
Pentru ca scrisul este terapie, iar cititul da sens vietii, pentru ca mai exista scriitori buni, dar si cititori cu diploma supercreativii superfundatiei FFFF au lansat o extensie a Superscrierilor ce pune accent pe cititori. “Lansăm concursul Superscrierea Cititorilor, o extensie a Premiilor Superscrieri. Astfel, punem accent pe rolul cititorilor în povestea non-ficțiunilor care schimbă lumea. Ne propunem să creăm …
View Post
Diavol cu chip de om
Ai stat cu fata-n pumni o vreme si ti-ai pus tot soiul de intrebari bizare, tot felul de iscodiri catre un sine pe care nu-l mai simti al tau. Stai si privesti lung pe fereastra oamenii care alearga catre nicaieri, se grabesc sa-si traiasca clipele, sunt intr-o continua isterie si forfota ca niste muste bete din cauza fructelor prea coapte. …
View Post
Si-am fost biciuita de cuvinte (Natasa revine)
si-am fost biciuita de cuvinte, de credinte. Si mi-au murit vise. Si-am lasat o bucata din mine pierduta printre imbratisarile tale stangace de om singur. Ti-am impartasit singuratatea si am ajuns la fel de singura ca ultimul om ramas pe pamant. Ti-am cules lacrimi neplanse si ganduri nerostite, ti-am alinat dureri incrancenate in carne si-n oase. Te-am ridicat pe cele …
View Post
Monolog (Natasa)
Ce faci cand ti se desfac umerii, iar carnea ti se rupe in fasii de atata dragoste incordata? Ce faci cand pleoapele ti se desprind de ochi si-ti zboara rostogolindu-se pe frunte? Ce faci cand iti simti omoplatii franturi de aripi ce nu-ti folosesc decat la racait intr-un pamant rece, cel mai rece pamant? Ce faci cand ideile iti scrijileaza …
View Post
Comentarii recente