Provocările grădiniței
- Anti parenting :)
- 15 July 2022
Bună din nou. După articolul despre bonă versus grădiniță am primit mai multe argumente de tipul: da, grădinița e super, dar nu s-a imbolnăvit? N-a luat toți crocobaurii de la grădi? Nu a fost lovită/muscată etc?
Ba da. Răspunsul comun e da la toate cele de mai sus. Și toate sunt normale; atât temerile părinților și grija ca puiul lor să fie în siguranță, cât și multiplele boli și incidente.
Să le luăm pe rând. Bacteriile și virușii pe care copii le iau în comunitate le formează imunitatea. Mai devreme sau mai târziu toate aceste boli vin, nu prea pot fi evitate, unele pot fi doar ameliorate prin vaccinuri. Insă răceli, gură-mână-picior, roșu în gât, enterocolite șamd sunt inevitabile. Dacă nu le face la 2 ani, le face la 3-4-7, cert e că tot are nevoie să treacă prin ele ca să capete imunitate.
Noi i-am făcut Avei toate vaccinurile obligatorii și opționale, practic nu cred că e vreunul care se face până la 2 ani pe care să-l fi ratat, cu excepția celui anti-căpușe despre care am aflat foarte de curând și încă nu am apucat să discutăm cu pediatra. Însă, vaccinurile nu te pot salva de toate bolile, copiii sunt curioși, bagă des mâna în gură, nu știu să strănute încă în cot, schimbul de bacterii și viruși e foarte ușor de făcut. Ce știu de la pediatră e ca mulți medici recomandă intrarea în colectivitate ceva mai târziu, mai după 3 ani pentru că atunci corpurile lor sunt ceva mai pregătite să ducă toate bolile astea. Și atunci virozele vor dura mai puțin, nu 5 zile ci 3, vor face poate forme mai ușoare. Însă asta depinde mult de la copil la copil, de alimentație, de imunitatea pe care reușesc să și-o adune până la momentul respectiv. Și bineînțeles depinde dacă îți permiți să ții copilul acasă până la vârsta aia.
În cazul nostru nu a fost nimic grav, până acum a luat doar viroze. Unele lungi de câte o săptămână, altele mai scurte, unele cu muci interminabili, altele cu febră mai mare, dar din fericire am scăpat ușor, căci pe la grădiniță au umblat și viruși mai răi, cumva am fost mereu plecați sau cu alt virus acasă, încât am scăpat de enterocolite, herpagină și alte bazaconii.
Cred că e important ca fiecare părinte să-și pună în balanță ce poate face, ce e mai bine să facă, cât poate duce, ce anxietăți are, dacă are un copil mai puternic sau mai bolnăvicios și să decidă în consecință. Pentru noi, cu tot cu zilele/săptămânile de stat acasă cu crocobauri, tot grădinița iese pe plus.
Subiectul numărul 2, agresiunile. Mai exact muscături, lovituri, impins / zgâriat / și tot ce le mai vine instinctual să facă.
Da, e greu să vină copilul acasă mușcat. Ava a avut urme cât puteam să văd clar câți dinți are fetița ce a muscat-o și dacă are probleme la vreunul. A durat peste o săptămână să i se ducă vânătaia. Am trăit sentimente foarte intense de neputință, frustrare, durere. Nimeni nu vrea să-și vadă copilul rănit.
Imi imaginez în același timp că nu e ușor nici de partea părinților a căror copii muscă/lovesc des. Bineînțeles, mă refer aici de părinții implicați care vorbesc și lucrează cu copiii lor acasă și se simt prost și chiar nu au cum să controleze comportamentul celui mic la grădi. Aici mă refer la copii foarte mici, până în 3 ani, care nu au deloc control asupra emoțiilor lor, mulți nici nu pot/știu să vorbească încă sau foarte bine, ca atare se exprimă pur instinctual.
Oricât de mult stai lângă ei, le explici, le pui în față niște pași pe care să-i urmeze, incidente se întamplă.
Și aici cred că e foarte important ca fiecare părinte să privească situația per ansamblu, să-și pună întrebări și să acționeze în consecință. În cazul nostru, după ce am trecut de valul de emoții puternice și normale, de instinctul ăla de fiară care își apără puiul, am analizat următoarele: sunt suficiente cadre didactice (educatori/îngrijitori/pshiholog etc) care se ocupă de grupă? Da, 2 educatori, 1 îngrijitor și zilnic câte un alt ajutor de la alte grupe pentru o grupă de 14 copii, dar care constant sunt vreo 7-8. Deci mai mult decât suficient. Puteau fi evitate situațiile între copii? Nu. De fiecare dată a fost vorba despre explorarea unui nou sentiment, a unei noi situații pe care nu au știut puii să o gestioneze: fie că vorbim despre împărțirea jucariilor, a spațiului de joacă sau personal, cei mici abia învață și descoperă regulile din afara casei lor, e absolut normal. La vârste mai mari probabil că se reglează, nu știm, nu am ajuns încă acolo. 🙂
Am învățat în terapie că nu musai evenimentul în sine te poate traumatiza, ci modul în care îl procesezi. Așa că mi se pare foarte important să existe un dialog continuu între gradiniță și părinți și între părinți pur și simplu. Din punctul ăsta de vedere la noi e f ok, părinții copiilor care au tendința de a reactiona direct fizic lucrează cu cei mici acasă, își cer scuze, cei a căror copii tind să fie mai degrabă victime îi învață să spună STOP de fiecare dată când ceva nu le este pe plac, iar daca situația nu se schimbă să ceară ajutorul unui adult. Toți învață să-și ceară scuze și să-și ceară drepturile, toți sunt tratați cu respect ceea ce mi se pare absolut minunat. Nimeni nu e pus la colț, certat, pedepsit, ci învățat, i se explică consecințele comportamentului său și treptat lucrurile se schimbă. Important este să ai incredere în proces și să înțelegi că durează, copiii nu fac lucruri la o bătaie din palme.
Sunt și părinți care nu se adaptează și iși scot copiii din grupa/grădinița la care sunt, cred ca fiecare știe cel mai bine ce și cât și cum poate să ducă. Din punctul meu de vedere toate aceste incidente sunt normale, am un copil care știe să spună stop și când are nevoie de spațiul ei personal și nu vrea să fie pupată de exemplu și când simte agresivitate oricine ar fi in fața ei. Iar asta mi se pare mare lucru având în vedere că are doar 2 ani.
Sunt curioasă la voi cum e și cum procedați cu agresiunile între copii, cu bolile, cu tot tacâmul de experiențe ce vin la pachet cu grădinița?
Până data viitoare, aveți grijă de sufletele voastre! 🙂
faude
Mai intai impingea si se muscase, iar cand l-am dus la pediatru ne-a spus ca e normal. Toate sentimentele astea se dezvolta in momentul in care intra in gradinita si incep sa-l ingroape cu afectiune, sa stea una cu tot grupul si sa se joace si sa se intersecteze mai mult.
Salut! Imi pare rau ca a avut de suferit, dar cred ca ai facut o alegere buna trimitand-o la gradinita. Educatia interactiunii sociale este extrem de importanta pentru dezvoltarea copiilor si le poate oferi o intelegere mai profunda a relatiilor si treburilor care le stau in cale in viata lor. Stiu ca e dificil sa ingrijorezi pentru contradictia dintre imaturitatea copilului si semnele de boala pe care le poate lua din gradinita, dar crede-ma ca o educatie adecvata compensa de obicei orice disconfort medical. Programul lor si comunicarea cu apropiatii e foarte importanta si le ofera copiilor propriile lor rezolvari ale problemelor sociale. Iti felicit gandirea si consecventa.