Mamele au nevoie de sprijin

0 Flares Filament.io 0 Flares ×

Eu din fericire nu am avut depresie post natala. Poate si pentru ca mai trecusem printr-un episod de depresie si am facut tot ce am stiut si putut sa recunosc toate semnele timpurii si sa am grija sa nu mai pic acolo. Pentru ca stiu cum e pe fundul mlastinii si nu e deloc usor. Mi-am zis sus si tare ca nu-mi mai permit sa pic acolo cu un copil. Pana acum mi-a iesit, dar asta nu inseamna ca nu se poate intampla. Pentru ca nu alegi tu sa intri sau nu in depresie. E o serie intreaga de factori care contribuie si care iti dau viata peste cap.

Si desi nu am experimentat depresia post-natala, imi permit sa va spun ce m-a deranjat sau intristat pe mine in primul an de viata al copilului, ca poate, cine-stie, aveti vreo prietena, fiica, iubita, sora care e proaspat mama si are nevoie sa ii fiti aproape. Si va jur, cel mai mult dintre toate punctele de mai jos, de la toate mamele pe care le stiu, conteza sa se simta protejate si apreciate. Dar sa revenim la lista:

1. Lipsa de empatie a unor medici. E deja celebra doamna de la Medicover de la neo-nato care urla la tine pt orice. Desi stiam de ea, nu mi-a fost usor sa o aud cum ma cearta din prima mea zi cu fiica mea. Daca as fi conducerea Medicover as demite-o fara sa mai stau pe ganduri. Si acum regret ca nu am depus plangere dupa nastere, insa cred ca fix pe asta se bazeaza: mamele/parintii sunt prea coplesiti de noua viata si de valul de informatii noi cat sa mai aiba timp sa arate ce nu e ok si sa ceara asumarea responsabilitatii.
2. Lipsa de empatie a unor rude. Cand tocmai am nascut un copil sau sunt in prima jumatate de an, cand nu dorm de saptamani la rand si nu stiu cum sa gestionez mai bine mogaldeata care sta lipita non-stop de mine, iarta-ma ca nu te pun pe tine, ruda, pe primul plan, ca vrei tu sa vezi copilul, ca i-ai facut tu o caciulita sau te-am ranit in orgoliul propriu ca nu-ti cer ajutorul. O mama trebuie inteleasa, iubita, ajutata, nu certata, rastita, eventual bagat zazanie cu partenerul. Aici am si partea buna, parintii mei, cei care, mai ales de cand sunt bunici, sunt cei mai rabdatori, lipsiti de ego si intelegatori oameni. Va multumesc, dragilor! Fix de asta are nevoie o mama noua, de intelegere.
3. Lipsa de interes pentru mama. Toaaata lumea intreaba cum e copilul, ce face copilul, dar aproape nimeni (eu sunt fericita sa am prieteni buni care se gandesc si la mine) nu intreaba: femeie, tu mai poti? Ca esti taiata-n doua, ai dureri mari si nu iei pastile ca sa poti alapta, mogaldeata nu stie sa suga iar asta te sperie, nu ai dormit nopti la rand, hormonii sunt pe pereti, curg inca chestii din tine, abia poti sa te ridici din pat, insa trebuie sa ridici si puiul, esti singura, e pandemie si trebuie sa faci totul sa rezisti. Pfoa, va zic eu, nu e usor. Si da, am tot auzit placa cu ce greu le/a fost si parintilor nostri. In primul rand, daca le/a fost si lor greu nu inseamna ca nu ne poate fi si noua. Apoi, pe vremuri nu exista si presiune parentingului modern. Stiai ca nasti si vei sta cu mama/soacra/bunica sa te ajute, vine o moasa acasa si oricum in 3 luni ‘mariti’ copilul la bunici ca trebuie sa te intorci la munca. Eu dupa 2 luni abia reuseam sa alaptez exclusiv. Si sa citesc cum sa ii creez un mediu echilibrat cat sa nu ramana cu traume pe viata. Cat doarme copilul ia sa mai citim. E si a fost mereu greu pentru mame, nu vad de ce sa fim intr-o competitie. 😉
4.Datul cu parerea despre corpul meu, copilul meu, viata mea. Hello, 2021, eu decid cat imi alaptez copilul (impreuna cu el si dupa nevoile lui, bineinteles), cum nasc, ce ii dau de mancare. Daca iti cer parerea, esti binevenit sa-mi oferi sfaturi. Daca nu, nu-mi explica cum pe vremuri mancau copiii biscuiti cu zahar de la 3 luni si ce mama grijulie erai tu cu copiii carora le dadeai carne tocata la 1 an. Sunt un om educat, inteligent care ia astfel de decizii numai impreuna cu un medic si dupa ce a citit tot ce se putea in domeniu.
5.Prejudecatile si presiunea. Daca nasti natural, haha, ce fraiera esti, te rupi, pa-pa viata sexuala ca inainte, daaar, esti mama eroina, copilul suge din prima, exista conexiune, doar asa merge. Daca nasti prin cezariana, nici nu conteaza daca e programata sau la cald, esti cea mai rea, huo, nascutul prin cezariana nici nu se pune.

Daca alaptezi, bravo 10, esti cea mai tare mama. Dar vezi cat alaptezi, ca apoi faci copilu’dependent de tine, d’aia nu mananca multa mancare solida ca inca e “pe țâță”, ce?ai trecut de 1 an si ii dai inca lapte matern? Ciudata draq.

Am auzit toate astea si inca pe atat si desi eu mi-am creat bariera mea de respins pareristi incompetenti, stiu cat de mult afecteaza presiunea asta constanta din partea tuturor: soacra, prieteni, parinti, partener, medici etc. Mai ales cand esti nedormita de luni de zile, poate ani, cand ai renuntat la 1000 de lucruri pentru tine ca sa ii fie bine puiul de om si apare vreun destept care sa-ti zica cum ca nu faci bine. 

O sa le las si aici negru pe alb, poate cine stie, cineva chiar vrea sa inteleaga cum e mai bine si nu are timp sa caute sa se informeze: 

  • alaptatul exclusiv e recomandat in primele 6 luni, pana la an e foarte bine, pana la 2 ani pentru cine poate e chiar si mai bine, si nu o spun eu, o spune OMS. NU exista “laptele nu mai e bun, e doar apa, strici copilul”. Laptele se modifica in continuu in fct de nevoile copilului. Da, dupa 6 luni nu mai este suficient doar laptele, insa asigur in continuare foarte multe vitamine, imunitate si alte bunatati pt copil
  • o mama care nu poate/nu vrea sa alapteze nu este mai putin mama. Fiecare decide in functie de ce ii este comod si eficient. Este mult mai bine sa fii odihnit si cu creierii la tine acasa, decat sa alaptezi si sa intri in depresie. Un copil are nevoie de mama lui alaturi mai mult decat de san.
  • o femeie care decide/pateste sa nasca prin cezariana nu este mai putin mama. Culmea, se chinuie mai mult dupa nastere. Nasterea in sine poate fi mai usoara, clar, dar recuperarea este sisif. Dureri crunte, nu-ti poti tine copilul in brate, nu te poti ridica, simti cum te rupi in doua, dureaza totul mult mai mult. Cezariana e un act medical pe care pacientul si medicul il decid impreuna. Toti comentacii nu au treaba aici 🙂

Daca mai stiti si alte mituri care au facut viata femeilor grea, ori v-ati lovit chiar voi de diverse prejudecati, situatii familiale care in loc sa va ajute sa va adaptati mai mult v-au dat peste cap, lasati-mi un comentariu si o sa fac update articolului, astfel incat tot mai multe mame sa stie ca nu sunt singure. Macar noi intre noi sa ne intelegem si sprijinim.

Love for all! <3

Photo credit: Tiomax80 on Visualhunt

    Leave Your Comment Here