A 40a zi de iubire infinita
- Anti parenting :)
- 1 June 2020
Sau cum s-au scurs deja aproape 6 saptamani de cand sunt mama. Cele mai intense saptamani din viata mea. 🙂
Am sa incep cu o poveste despre mine, cu niste fapte de fapt. 🙂 De cand ma stiu am un al 6lea simt foarte pronuntat, cel al intuitiei. Simt lucruri cu multa vreme inainte sa se intample si pentru ca rareori mi-am acordat credit pe aceasta zona, de putine ori am si crezut ca am dreptate. Ghicesc scoruri exacte la meciuri, ghicesc inceputuri de discutii cu oameni, intuiesc schimbari in viata mea. Si uite asa, de pe la 25-26 de ani am un feeling ca la 33 viata mea se va schimba radical. Nu mi-am propus, atentie, nu a fost un obiectiv, ci un sentiment. Apoi in vara am simtit ca as putea fi insarcinata din prima zi in care as fi putut ramane. Cele 3 teste de sarcina mi-au demonstrat ca am avut dreptate. Apoi am simtit ca ar putea fi fetita din prima luna. Aproape ca nu m-am mirat in luna a4a cand am si primit raspunsul oficial. Mereu simt, mai ales lucrurile speciale si ma bucur tare ca o simt pe fata mea de cand era o cincime de boaba de orez.Â
Acum, cand o simt in bratele mele, cand pot sa-i miros parul si pielea aia perfecta de bebelus, cand face ochii mari la mine, zambeste toata, dar mai ales cand “pune buza” aka urmeaza sa planga, mi se inmoaie picioarele de 100 de ori pe minut, ma trec valuri-valuri de adrenalina si de emotii care-mai-de-care. Am fost speriata, am fost si sunt fericita, am avut panici, am zile intregi de nesomn, dar cel mai important, am zile intregi, deja 40 de zile, de iubire infinita.Â
Am iubit copiii dintotdeauna. Cand am venit in Bucuresti visam sa imi deschid o gradinita. Poate ca am mostenit iubirea din familie – bunica mea a fost educatoare, mama isi dorea sa fie invatatoare, si desi viata a dus-o pe alte drumuri, i se simte vocatia in placerea cu care cumpara si daruieste carti, in rabdarea infinita pe care o are si in iubirea fata de pruncii dornici sa descopere lumea – sau poate doar am fost invatata ca iubirea e tot ce conteaza.
Pot parea vorbe goale sau maxime descoperite pe net, insa am descoperit multe familii in care nu s-a vorbit niciodata despre iubire, in care membrii lor nu si-au spus niciodata “Te iubesc!”, in care nimeni nu-si exprima emotiile, in care totul e doar administrativ si functional. Si sincer mi se zburleste parul in cap si pielea pe mine la cat de searbada poate fi viata si cat de lipsita de sens. Caci pentru mine viata fara iubire si fara exprimarea ei e una pierduta.
Si scriu toate astea azi aici pentru a-mi aminti cata nevoie de iubire avem, pentru a-mi aminti sa ii transfer Avei toata iubirea pe care o simt si pe care am fost invatata sa o arat, pentru a descoperi ea peste niste ani ca a fost si este iubita dintotdeauna. Si pentru a va insipra, sper, sa va luati copiii si/sau parintii in brate si sa le spuneti ca ii iubiti. Caci asta e mai important decat toate cadourile si urarile de 1 iunie, decat terasele deschise, decat orice.
La multi ani, copii! 🙂
