Relatia parinti – copii si politica

0 Flares Filament.io 0 Flares ×

Nu cred sa fi vazut vreun subiect mai dureros intr-o relatie cu parintii decat acela de a iesi din norme. Si cand spun asta ma refer la multi dintre aceia care decid pentru viata lor asa cum simt si vor, nu in functie de cerintele societatii sau ale parintilor. Am vazut, auzit, am citit despre multe cazuri in care opiniile diferite in materie de “ce se cade” reusesc chiar sa distruga relatia, sa indeparteze copii de parinti si invers.

Iar politica nu face rabat. Se inflitreaza intr-un mod parsiv in vietile noastre si uite asa am ajuns sa citesc postarea unei jurnaliste pe care o apreciez si a carui tata i-a dat block din cauze politice. Pentru ca ea crede si vede altfel. Pentru ca se lupta sa schimbe lumea in care se afla. Pentru ca, desi a cercetat mult mai multe decat propriul parinte, pentru ca este un jurnalist de investigatie si cam asta ii e viata, se pare ca in fata parintelui sau nu are voie sa gandeasca altfel.

Bineinteles ca sunt si cazuri inverse, in care tanarul familiei se considera cel mai destept de pe plantatie si batjocoreste gandurile si experienta parintilor sai.

Ce nu pricep eu e de ce nu putem fi diferiti fara sa ne facem rau pentru asta. De ce nu putem intelege din start, fara frecusuri si durere ca fiecare omulet de pe lumea asta are un creier si un suflet diferit si e responsabil si indatorat fata de sine sa actioneze in functie de cele doua? De ce avem asteptari nerealiste si incrancenate ca cei cu care impartim acelasi sange sa fie identici cu noi si nevoile noastre?

Poate pentru ca intelegem gresit iubirea. Pentru ca o privim intr-un mod egoist si neadevarat, credem ca iubirea trebuie sa ne aduca fericirea proprie. Pe cand adevarul e ca atunci cand iubesti cu adevarat esti fericit de fericirea celuilalt, chiar daca asta poate inseamna sa nu te implice si pe tine sau sa fie contrar cu principiile tale. Caci adevarata iubire, mai ales cea parinteasca ori catre parinti, ar trebui sa fie cea care iti aduce stare de bine si liniste atunci cand il stii pe celalalt bine si impacat. Caci iubirea nu e orgolioasa, nu e mandra, nu cauta ale sale, nu se manie, ci aduce bucurie din binele celuilalt.

Eu sunt norocoasa, am niste parinti care ma inteleg, care stiu ca eu sunt parte din ei, dar si parte din mine, un om diferit, cu nevoi, ganduri si principii diferite (unele, nu toate) si ma iubesc si accepta asa cum sunt. Cum la fel ii iubesc si apreciez pentru fiintele lor si le doresc tot binele si toata pacea din lume chiar daca nu ne plac aceleasi persoane politice, ori aceeasi muzica. Si e perfect asa. Pentru ca noi n-ar trebui sa facem copii ca sa ne duca cineva ideile mai departe, ci cream fiinte noi. La fel cum fiecare dintre noi nu este obligat sau facut ca sa perpetueze un stil, ci ca sa se descopere, sa cerceteze si sa evolueze si impreuna cu el sa aduca evolutie intregii omeniri.

Pana data viitoare hai sa fim mai deschisi, mai empatici si sa iubim sincer.

    Leave Your Comment Here