Cea mai frumoasa generatie
- Ganduri razlete
- 31 December 2018
pe care eu o cunosc e fix generatia mea. E drept ca inca mai am multe de citit si invatat, iar ca metehne am aflat doar ce se intampla pana pe la generatia strabunicilor, insa ma tot gandesc la cum si cand evolueaza lucrurile si sunt sigura ca dintre toate generatiile pe care ni le amintim, cea a oamenilor apropiati de varsta mea e cea mai cea. 🙂 N-as vrea sa incep o dezbatere pe incadrarile sociodemografice, mai ales pe varsta si pe cum se stabileste o generatie, insa cei care au acum 30-40 sunt oameni faini tare.
Sa va zic acum si de ce: noi suntem prima generatie care a decis sa mearga la terapie sa vada ce e in nergula si sa-si rezolve problemele din trecut, sa nu care scheletele din dulap dupa ei asa cum parintii si bunicii nostri au facut. Noi am realizat ca avem probleme si nu doar am acceptat asta, ne si zbatem sa le rezolvam. (Vorbesc strict de Romania. Stiu ca terapia exista de multa vreme, insa pe la noi oamenii s-au temut mereu sa nu fie vazuti drept nebuni)
Tot noi suntem cei care simtim sa dam parintilor inapoi dragostea primita, sa le oferim lucruri de care n-au avut parte si sa cream o legatura cu ei in cazul in care nu exista, ori s-o intarim. Imi aduc aminte foarte clar ca generatia parintilor sau a bunicilor nostri nu a prea apucat sa se gandeasca macar la asta. Au trecut prin razboaie, foamete, regimuri opresive, astfel incat emotiile si relatiile interumane nu prea si-au gasit locul in lista de prioritati.
Pe vremuri voiau sa le ofere copiilor lor tot ce n-au avut ei. Acum, noi vrem sa le dam si parintilor ce n-au avut. Ii ducem la concerte, teatru, film, in vacante, la cosmetica, pe unde putem si stim ca le-ar placea. Nu doar ca suntem interesati de dezvoltare personala, ci o punem in practica si incercam sa o dam mai departe nu doar celor ce vin dupa noi, ci si inaintasilor.
In ceea ce priveste copiii suntem tot mai atenti la lectii de parenting, mai atenti la emotiile si relatiile cu ei. Ceea ce nu poate sa ne aduca decat bine chiar daca, bineinteles, nici noi nu vom fi parintii perfecti.
Noi am invatat sa spunem Te iubesc! indiferent de ce am primit acasa, sa spunem Nu cand simtim asta, sa iesim din rand cand randul nu ne reprezinta.
Cauze sunt multe si cu siguranta nu le-am descoperit pe toate. Poate faptul ca am prins si comunism, si tranzitie dar si democratie- mai ales democratia vazuta acolo unde e instaurata de multa vreme, caci noi am avut si posibilitatea de a calatori.
Poate conteaza faptul ca intreaga lume devine mai constienta de sine si incearca sa-si gaseasca un scop mai presus de simpla existenta si perpetuare a speciei.
Poate ne-a ajuns cutitul la os si am plans de prea multe ori frustrati de cat de neintelesi suntem si de cat de des a trebuit sa facem lucruri pentru ca ‘asa trebuie’, ‘asa se cade’, ‘ce-o sa zica lumea’ desi noi nu credeam in ele.
Indiferent de cauze mi-e clar ca generatia noastra e o forma evoluata a generatiilor trecute, ceea ce e normal si e un semn cum nu se poate mai bun ca lumea se indreapta unde trebuie. Sau poate e doar ultima zi din an si simt nevoia unui gand complex si optimist pentru a-mi gasi puterea si entuziasmul pentru un an nou si imprevizibil.
Chiar, tu ce zici? 🙂
