“Jumatatea mea mai buna”

0 Flares Filament.io 0 Flares ×

my-better-half-prints

Mai ales acum ca e luna iubirii, de parca iubirea merita atentia si aprecierea noastra doar o luna pe an, aud tot mai des despre “my better half” sau “jumatate mea mai buna”. Si nu prea stiu in ce ordine sa ma gandesc la cat de gresita e treaba asta. Atat expresia in sine, mai ales traducerea in romana, cat si sensul ei psihologic e incorect formulat. Mai exact duce mai departe un mit ce traverseaza de la o generatie la alta si care nu face decat sa ne tina intr-o perspectiva din care avem asteptari nerealiste, ca sa nu fiu dura si sa zic gresite, de la oameni si relatii.

Sa o luam cu inceputul. Expresia. Jumatatea mea mai buna. Adica eu teoretic am mai multe jumatati prin lume si ma hotarasc pe care o aleg: aia mai buna, pe aia mai putin buna, in functie de chef si hazard. Nu? Cum vine treaba asta cu “mai buna”? Unii spun ca ar insemna “mai buna decat mine”, ceea ce firesc ca e dragut si empatic, romantic si cum mai vreti voi, dar putin incorect gramatical.

Apoi sa ne straduim putin sa intelegem sensul pshilologic. Expresia ne intareste ideea ca suntem niste jumatati care orbecaie prin lume pana cand poc, ne loveste cealalata jumate, asta daca suntem norocosi. Fiecare dintre noi e o jumatate ce are valoare, ba chiar sens doar fiind unita cu jumatatea ei, caci doar asa am fi unitari, doar asa am fi completi, nu? Auzim de nenumarate ori: Tu m-ai intregit, 1+1= 1, doar in 2 esti complet. Cand am realizat ca de fapt nu e romantic ci gresit mi-am scuturat capul de cateva ori si m-am intrebat unde am trait pana cum. Cum adica eu nu sunt intreaga, nu sunt o entitate definita ci ceva neterminat care asteapta/munceste sa-si gaseasca bucata lipsa?

Mi se pare atat de nesanatos sa nu ne putem vedea indentitatile, sa nu ne putem suporta fiintele, sa nu ne intelegem eu-rile incat sa apelam (cu sperante, dar si cu proiectii si asteptari nerealiste) ca o alta identitate, si ea neintregita, sa ne faca completi. Ne e frica oare sa muncim cu noi insine, sa exploram, sa ne intelegem, sa intram atat de adanc in amintiri, frustrari, sine incat sa fie dureros?

jumatatea mea mai buna

Poate e o frica, dar poate am si preluat de la ai nostri si din societate lucruri pe care nu le-am gandit, filtrat, aprobat sa intre in vietile noastre. Mostenirile lasate de strabuni pot fi minunate. Dar pot fi si gresite. Sau pur si simplu se poate sa nu ni se potriveasca. La fel si cu ce spune si creeaza societatea.

Asa ca poate ar fi bine sa asteptam si cautam oameni care ne inspira, pe care ii respectam, care poti fi mai buni, dar care sa fie deja intregi. Ca atunci cand ne unim vietile si gandurile sa fim tot 2, sa nu ne simtim ingraditi, plafonati, ciuntiti caci fiecare trebuie sa dea doar o jumatate. Sa poti evolua si construi ceva impreuna pentru ca deja fiecare dintre noi s-a construit pe sine. 2 entitati pot fi indestructibile impreuna. 2 jumatati de obicei se rup mai devreme sau mai devreme, depinde de ce i-a lipit. Fiind intreg, stii ce vrei, ce ai nevoie, cine esti. N-ai cum sa ai asteptari nerealiste pentru ca te cunosti si iti aduci in viata ce ai nevoie. Poate asa ar fi bine, nu?

Pana data viitoare, hai sa fiti intregi!  Si iubiti-va mult! 🙂

Leave Your Comment Here