Ce e in mintea ei?
- Carti
- 27 April 2017
– Dar in a ta?
– Oare ce gandeste acum si ce o misca? Oare-mi vede zbaterea si rictusul chinuit de indoieli? Mi-e dor sa-i vorbesc asa cum o faceam candva, fara sa gandesc, sa premeditez sau sa-mi fac griji inainte de a deschide gura. Sa fiu eu, ma intelegi? Mi-e dor sa fiu cum eram! (zice cu o tristete ce l-ar ucide daca ar fi cu 10 ani mai tanar si cateva kile mai putin)
– Da, dar tu nu mai esti omul ala. Ai invatat multe de atunci si ai trecut prin atatea. De ce ai vrea sa te invarti in cerc, ba mai mult de atat, sa retrogradezi la vechiul tu?
– Pai atunci eram fericit! Si mi-e dor de asta! Vreau sa simt din nou ca pot schimba muntii, ca am timp, ca viata mea are un sens. Acum fac lucruri impins de viata si de obligatii, nicidecum din vreo motivatie launtrica.
– E drept, nu esti fericit. Dar nefericirea din prezent nu se vindeca cu o fericire din trecut. Tu chiar nu vrei sa intelegi ca nu mai esti acelasi om? Ai alte nevoi, dorinte, intelepciuni si abilitati. Visezi altfel, gandesti altfel, ai crescut!
– Uneori imi doresc sa nu fi crescut niciodata! Niciodata, ma-ntelegi? Desteptaciunea nu-ti aduce nici o fericire! Da, acum inteleg de ce oamenii au reactiile pe care le au, acum vad contexte si identific paternuri, acum sunt mai dur. Ma lovesc mult mai putine lucruri. Ba sunt si mai prevazator. Ai dreptate, acum ma doare mai putin, orice mi s-ar intampla. Dar ma intelegi ca mi-e dor de fericirea aia pura atat de tare incat as renunta la toata stiinta pe care am adunat-o si care “ma apara”? Prefer sa stau cu pieptul gol in fata furtunii decat sa ma astampar si sa doara mai putin. Oare exista oameni care n-ar trebui sa devina intelepti? Ma gandesc de multe ori asa ca treaba asta cu intelepciunea nu-i asa pentru oricine. Da, te face mai puternic si te duce pe cai nebanuite, dar sunt oameni asa ca mine care vor mai degraba sa se ia la tranta cu viata, cu greutatile, cu despartirile, decat sa le analizeze de sus, condescendent.
– Uf, mai! Uneori mi-e mila de tine. Si stiu ca o sa ma injuri pentru asta, ca nu suporti, dar n-am cum altfel cand te vad un suflet atat de chinuit. Auzi, dar oare nu traiesti prea mult in trecut? Poate ca dincolo de analiza si comparatiile si tot ce mai faci tu cu viata ta nu’s asa grave. Poate asta e cel mai grav: ai ramas blocat intr-o alta viata, iar tu ai crescut, te-ai schimbat si te tot intorci intr-un spatiu ce nu-ti mai apartine.
-Ete p…a. N-am ramas nicaieri, sunt aici cu tine, nu vezi? Imi mai aduc si io aminte de vremurile bune si mi-e dor sa simt, ma intelegi? Cred ca-i un cliseu asta cu traitul in trecut. A dat vreun psiholog diagnosticul asta unui pacient care se visa Napoleon si de atunci a luat-o razna poporul cu ramasul in trecut. O prostie!
– Nu e, breeee, nici o prostie! O aberatie e sa nu fii nici macar putin deschis la o idee. Nu ti-am dat un diagnostic, stai doar si vezi daca nu cumva asta e forma ta de aparare, daca nu ti-ai facut o cochilie din partea frumoasa a trecutului tau in care te retragi ori de cate ori vine cineva si te impunge sacaitor cu batul. Multi fac asta pentru ca nu-s pregatiti sa se ia la tranta cu prezentul, in nici un caz cu viitorul. Poate de fapt nu vrei sa intampini neprevazutul cu pieptul gol, asa cum pretinzi. Nu stiu, tu esti cel care se lupta cu asta, dar eu vad cum ii omori zambetul aducand aminte la orice pas de un pas asemanator din trecut. E important sa nu uiti de unde ai plecat, cine erai candva, dar parca nici sa stai tot timpul cu un picior intr-o viata din care ea n-a facut si n-o sa faca parte niciodata nu te ajuta. Cum sa-ti faci planuri, si mai ales cum sa-si faca ea daca in loc sa te gandesti la viitor, tu plangi ca un bleg cu gandul la trecut? Mai puneti asta in minte cand te intrebi la ce se gandeste.
– Bine ca esti tu desteapta si ai raspunsuri pentru tot. Nu traiesc in trecut, imi amintesc cu placere de lucruri. Toate aste fac parte din mine, n-am cum sa le ignor si nici nu vreau. Iar cine nu vrea sa le stie, nu ma vrea!
– Vai ce prost esti! Mai ai si alte ultimatumuri din astea? Tu chiar nu vrei sa pricepi. Si te mai credeam si intelept. Zi-mi cand ti-ai facut ultima data planuri de viitor. Si nu ma refer pe partea cu munca, acolo te pricepi perfect sa planifici, sa fii perfect, sa vezi in viitor. Dar in viata ta stiu ca fugi dintotdeauna de planificari. Esti cam extremist, mister! Pana si in tine e lupta mare si nu te intelegi, de ce te-ar intelege cineva din afara?
….
to be continued
(fragment din viitoarea carte “Femeile bărbaților mei”)
