Fii parte a poveștii

0 Flares Filament.io 0 Flares ×

Am revenit cu seria dedicata prietenilor iubitori de sport, rubrica initiata cu ajutorul Editurii Publica. Astazi il avem ca invitat pe AdiEnjoy!

fii parte a povestii

“În vara lui ’94 eram plecat în prima mea tabără, la Năvodari. Aveam 6 ani, lumea din jur îmi părea extrem de mare și încă încerc să mai caut gustul înghețatei de kiwi pe care am mâncat-o aproape zi de zi atunci. Însă ce-mi va rămâne în minte pentru totdeauna e ziua de 26 iunie ’94, atunci când, ascultând la radio cum Dan Petrescu îl învinge pe Meola și România se califică în optimile Campionatului Mondial de Fotbal, îmi dădeam seama cât de tare aveam să iubesc sportul.

6 ani mai târziu săream de bucurie de pe canapeaua din sufragerie când nici nu începuse meciul bine și România conducea Germania la Campionatul European, după ce Moldovan înscrisese din pasa lui Adrian Ilie. Câteva zile mai târziu, aceeași săritură. Doar că acum aveam să dau cu capul de lustra din camera bunicilor când Ganea lua mingea, transforma penalty-ul cu Anglia și România mergea mai departe la Campionatul European. Mi-aduc aminte perfect.

Canapeaua din sufrageria de acasă mi-a fost alături și la rău, nu doar la bine. 3 ani după bucuria golului cu Germania era tot lângă mine, de data asta la un bocet de vreo jumătate de oră după ce Laursen ne egala în minutul 95 și România pierdea orice șansă de calificare la Euro 2004.

N-a fost doar echipa națională de fotbal a României pretext de bucurie sau tristețe pe canapea. Rapidul, echipele naționale de handbal, lotul național de gimnastică a României, orice sportiv român prezent la olimpiadă, alte competiții sportive mondiale și europene, toți și toate mi-au lăsat amintiri. Și au mai fost feblețile, generatoare de povești săptămână de săptămână, ani de-a rândul, adică Ceahlăul Piatra Neamț și Fibrex Săvinești. Fotbalul și handbalul copilăriei mele.

Dar nici eu n-am dus-o rău, inspirat fiind de idolii de mai sus. Claritatea amintirilor e aceeași. Primul meu meci, încurajarea tatei înainte de primul turneu important, prima finală câștigată, prima dată când am avut banderola pe braț, numele scris în ziar, când am călcat prima dată în vestiarul echipei mari printre idolii copilării, înfrângeri, victorii, parade, gafe și alte câte și mai câte. Toate izvoare nesecate de amintiri.

Aș putea s-o țin așa până mâine. Aș putea scrie despre propriile povești, despre cele la care am fost martor sau despre cele care mi-au fost povestite. Să scriu despre sport îmi e cel mai ușor. Dar deși nu pare, înșiruirea de fapte de mai sus nu e în primul rând despre sport, ci despre povești.

Pe lângă a te face să simți, să trăiești, sportul are darul de a transforma viața în povești. Fie că ești protagonist sau doar privitor, sportul te face parte a unei povești. Va fi mereu și despre un gol, o performanță istorică, despre bani, despre glorie, dar întotdeauna, fără tăgadă, în spatele tuturor acestora va fi o poveste.

E singurul luru pe care i l-aș promite unui copil pe care trebuie să îl conving să facă un sport: că va fi parte din poveste.”

Foto oferita de Shutterstock.

  • Iulian

    Ce istorisire interesanta si moralizatoare in acelasi timp. Parte a povestirii poate fi orice pasionat de sport care a avut experiente de genul cu un anume sport, desi fotbalul ar fi cel mai bun exemplu.

Leave Your Comment Here