El

0 Flares Filament.io 0 Flares ×

IMG_3406

Ceea ce urmeaza e un text vechi, de acum aproape 3 ani. Nu am avut curajul sa-i dau drumul in lume dintr-o mie de motive: sa nu jignesc, sa nu fiu judecata, sa nu fiu prost inteleasa sau telenovelista.

Acum, 3 ani mai tarziu, cu ceva mai multa minte, mult mai multa rabare si cautare de sine, niste multe ore de terapie care mi-au demonstrat ca purtam ochelari de cal si ma si suparam daca cineva imi spunea ca nu stau bine, pot sa zic cu mana pe inima ca eram un copil stresat, maturizat fortat, cu prea multe momente de ping-pong intre trecut si viitor, prea putin in prezent.

Si acum ca las cu textul vechi, la finalul caruia o sa adaug o concluzie noua. 😊

‘Nu l-am iubit.

Nu l-am inteles.
Nici nu l-am admirat vreodata.
A fost multa vreme barbatul ala din viata mea cu care m-a blagoslovit karma si pe care trebuie sa-l suport o viata intreaga.
Mi-a lasat multe cicatrici in atrii, pe obraji si-n ganduri. L-am blamat si acuzat cu inversunare de toate temerile mele. Inca ii imput si-l cert in gand pentru schimonoselile din personalitatea mea.
Altcineva, cineva pe care l-am iubit, m-a invatat sa-mi ridic privirea furioasa din pamant si sa-l privesc. Atat.  Sa am curajul sa-i infrunt imaginea si realitatea. Mi-a fost frica si am refuzat multa vreme. Ma temeam ca astfel e posibil sa-i vad si mai multi demoni, sa-l simt si mai indepartat.
Dar am facut-o.
Am inceput sa-i privesc partidele de sah, ochii cand povesteste de armata facuta la marina si mainile care mi-au dat scatoalce fix cand aveam mai mare nevoie de o imbratisare.
Mi-am retrait plansete si frustrari, m-am incovoiat si mai tare de durerea situarii in fata unei realitati pe care n-o pot schimba.
Aiurea. S-au schimbat atatea intre timp…

La 15 l-as fi exilat,  insa neputand, i-am spus cele mai grele si dure cuvinte. De pe la 19 am inceput sa-l vad, la 21 sa-l ascult, putin de tot, dar sa-l ascult, pe la 25 imi devenise indiferent pentru ca acum, la 28, sa-ncep sa simt. Sa tin la el.
E tata si pentru prima data in viata mea a tinut minte nu numai ce flori imi plac, ci si ca eu sunt iris in zodiacul floral. Aiurea. El nici nu stie luna in care m-am nascut. Dar uite ca a stiut de irisi. Si a plans cand m-a dus la gara. Si..

Si poate invatati sa fiti tati pentru copiii vostri. Ca sa nu fi pus acest text, atat de personal, aici, degeaba. Daca nu puteti, mai bine nu-i mai faceti. Si la randul vostru, poate invatati sa va iubiti tatii. Asa cum sunt. E sigur o sclipire de ceva intre voi. 😊’

Iar acum, o alta concluzie, 3 ani mai tarziu: il iubesc pe om. Mi-e drag ca mi-a dat statura si curajul lui, fara de care poate azi n-as fi colindat lumea si nici nu mi-as fi dat demisia.

Il iubesc pentru ca in felul lui stramb m-a protejat si ajutat mereu. Pentru ca stiu ca ma pot baza pe el. Pentru ca stiu ca-i pasa si-i tremura sufletul ori de cate ori aude vreo stire nasoala de la Bucuresti, de teama “sa nu fie fata”. Pentru ca in ochii lui inca sunt fata si pentru ca de dragul meu a invatat sa imbratiseze.

Pentru ca eu am fost atat de opaca si pentru ca am invatat ca cei ce arunca vina in exterior, cei ce cauta mereu vinovati, dar nu se vad pe ei pot sa piarda lucruri esentiale.

Pentru ca timpul trece si e neiertator, iar cei dragi nu vor fi vesnic langa noi.

Pentru toate astea si inca pe atat, fugi si suna-ti tatal. Sigur l-ai judecat mai aspru decat merita.

Iar daca din nefericire nu mai e aici, vorbeste cu el in gand. Sigur te vegheaza de undeva si vei fac un spirit fericit ca ii dai ceea ce ne dorim cu totii: nemurirea, sa dainuim in inima si amintirea cuiva.

Hai sa fim mai apropiati de parinti pana data viitoare. O sa vedeti ca vom fi mai apropiati de noi insine de fapt. Si e asa bine…😊

Te iubesc, tata! ❤️

    Leave Your Comment Here