Despre yachting si limite

0 Flares Filament.io 0 Flares ×

velierSpunea cineva mai intelept ca mine ca viata incepe acolo unde se termina zona de confort. Si uite asa, copilul nebun din mine a decis ca anul asta sa traiasca tot mai mult, mai intens, mai pur. E un an greu, cu multe mize si multe proiecte grele incepute, dar, asa cum mi s-a spus cand mi-a fost mai greu, pun caramida peste caramida pentru vremuri mai bune.  Iesirile astea in decor, impinsul limitelor si trasul de mine e a naibii de obositor, dar imi si aduce fericiri pure.

Din aceasta serie de: “Nu pot? Mi-e frica? Ok. Atunci ma bag!” am decis sa incep cursurile de yachting. Oamenii apropiati mie stiu ca iubesc marea, dar mi-e si teribil de frica de ea.  In plus, temerile legate de carmuirea unui velier inconjurata de echipaje preponderent, daca nu chiar complet formate din personaje masculine poate da, cel putin intial, motive de timorare.

Imi amintesc cum am pasit prima data la Nautic Life, cu ochii mari si debusolati si o prima intrebare catre domn’profesor Sorin: Si eu cum fac sa am mai multa forta? Raspunsul logic a fost ???a?, urmat de :  cum o sa am forta sa tin carma, sa acostez in porturi, sa.. ce o’mai trebui sa fac?

“Andreea, n-ai nevoie de forta. Trebuie doar sa inveti foarte bine proceduri, meteorologie, acostarea, iar restul vine de la sine. O sa vezi. Simt ca vei fi un skipper pe cinste.”

A, da? pfew. Deci e mai simplu decat credeam. Aiurea. Am intrat in sala si timp de 3 saptamani am trait o sumedenie de stari: ba eram din nou pustoiaca de liceu la ora de chimie (intre noi fie vorba, nu stiu cum am reusit sa termin liceul avand chimie 4 ani la rand), ba imi aduceam aminte de bacul la fizica – in momentul in care am inceput sa invatam cum sa orientam focul fata de vant, ce unghi trebuie sa faca cu nu stiu ce tangenta…. Aiaiai. Complique.

Apoi cursul de prim ajutor – unde, pfew, am fost in apele mele: intotdeauna mi-a placut medicina si am cam invatat (cu mai multe ocazii si mai multi profesori) manevre de prim ajutor.

Dar peste toate astea, lucruri perfect normale si invatabile, nu-i totusi fizica cuantica,  am inteles de ce oamenii care s-au apucat de acest gen de activitate/sport/hobby sunt mai frumosi. Si vad viata mai profund. Si sunt mai calzi. In lumea skipperilor echipa este cheia. Nu-i loc de orgolii, de nas pe sus si ego-uri umflate. Nu. Fiecare isi stie rolul si fiecare actioneaza cu scopul de a fi bine tuturor. Altfel, te joci cu vieti, chiar si cu a ta.

Imi place yahtingul pentru ca te invata ca e mai bine-n echipa/familie. Ca singur te cam lupti cu morile de vant.

Imi place ca te leaga intr-o camaraderie de care nu esti capabil in alte relatii interumane.

Imi place ca in acelasi timp in care te leaga, de dezleaga. De ganduri, de stres, de neputinta. Iti da toata libertatea pe care esti dispus s-o induri.

Am terminat de curand cursurile teoretice si ma pregatesc sufleteste de practica. Mor de emotii. Amestecate. Dar abia astept. Ehe, iar intre timp tre’sa ma pun cu burta pe carte daca vreau sa ma laud cu un brevet la sfarsit. Hai pa, va las, am de invatat. Revin cu vesti. 🙂

PS: daca va bate gandul sa va apucati si voi, aflati ca nu e scump. Nu, nu e asa cum credem cu totii ca yahtingul e pentru oameni cu portofele doldora. E un hobby mai putin costisitor decat pare si al naibii de frumos. Va puteti inscrie la Romanian Yachting School  , puteti obtine brevetul, inchiria veliere si tot ce va mai pofteste inima. Hai ca trebuie sa invat cum sa merg contra vantului. Paaa.

Leave Your Comment Here