E greu sa imparti taceri

Cuvintele se pot imparti cu oricine. Tacerile nu’s pentru toata lumea.

Pentru ca tu taci diferit. Tacerea ta suna bland doar daca sunt infometat, in rest urla si asmute nori inversunati.  Cand taci, pamanul devine plat si corbii se zburlesc. Ascunzi un soi de durere taioasa precum imi imaginez ca se simt catusele pe incheieturi. Chipul iti devine cadru de povesti cu domni. Dar nu orice fel de sange albastru, ci domni inveterati intr-o durere a nestiintei. Of. Si esti cel mai intelept om pe care-l cunosc. Dar pare ca-ti lipseste acea terminatie de vers care ar da ritm vietii tale. Cred ca ti-ai pierdut o cratima din ADN. Acum esti frant de la jumate si nu stii cu ce verb te mai conjugi.

Ba in plus, nu mai stii nici timpul. Obsesiv ti se striga trecut, dar visezi, iar uneori atingi cu degetul un viitor prea tanar. Atunci te blochezi si ai vrea sa fugi. Si atunci taci. In alte feluri. De data asta c-un zambet sugubat absurd de trist, incat imi vine sa-ti reneg suveranitatea si sa te izgonesc in pustii.

Stiu ca nici asa n-ar fi bine. Tu ai tacea intr-un mod diferit, mai sec si mai neintalnit, iar eu as vorbi intr-una, fiindu-mi frica sa mai dezleg taceri. Nu te reneg si nu ma lepad, nici in zori de zi, nu ma lepad de tacerea care mi-a adus lumina si-a facut popas cu tacerea mea. Le vom lasa sa mearga impreuna, chit ca asta inseamna o ora sau un munte.

E tare greu sa-mparti taceri. Mai ales cand toata lumea tipa.