Draga tu, suferindule,
- Ganduri razlete, Personal
- 4 January 2014
Hai sa nu-ti incepi anul cu o depresie. Ridica-ti capul din nisip, respira si hai sa vedem ce-i de facut.
Iti incepi povestea cam asa, stiu, mi-ai spus-o de atatea ori:
“Ne-am intalnit in momente diferite, in care tu aveai nevoie de liniste, iar eu de tremur.
Ti-am iubit amareala precum un bolnav cu dureri de dinti antinevralgicul.
M-am indragostit de chipul tau pentru ca, asemeni unui tablou de bord, imi arata cum esti, pentru ca acolo ti se rasfrang toate mecanismele trupului tau. Pe primul rid al ochiului stang vad pustiul rebel, neinteles, ce-si petrecea ore intregi in copaci. Pe cuta ce uneste nasul burgez de buzele carnoase de african sta scrisa pasiunea pe care o lasi sa iasa din tine, indiferent de subiect, doar cand te simti confortabil si aproape sigur ca nu plictisesti.
De obicei iti tii sufletul ascuns in pancreas sau bila, dar atunci, in dimineata in care mi-ai zambit ingaduitor, cu ochi blanzi si calzi, l-ai lasat sa-si arate chipul. Cum sa nu ma-ndragostesc cand mi-ai permis, arareori, e drept, dar mi-ai permis sa-ti vad sufletul pe chip?”
Apoi a venit momentul acela in care descoperi ca Mr.Big sau Ileana Cosanzeana exista doar in seriale pentru fete lacrimogene. In realitate el/ea este doar un copil imbatranit, care vrea dar nu mai poate sa iubeasca, sa traiasca iubirea, sa se bucure. Momentul acela in care realizezi ca ai iubit un om ursuz si batran cu speranta ca el intelege mai bine viata, iubirea, omul. Ca el stie ce e rabdarea si descopera intelepciunea. In fapt, e doar un las care nu-ti poate zice privindu-te in ochi: adio. De fapt, e inca un suflet chinuit, atras de sclipirea copilaroasa din tine, ce spera ca voiosia si dragostea de viata se transmit prin aer si alaturandu-se tie poate va descoperi o noua etapa a vietii lui, una in care se va tema mai putin, va explora mai mult, va zambi mai des, mai cu inteles, mai sincer.
Pana la urma, plecati amandoi cu asteptari dureros de sufocante pentru celalalt, fara sa ziceti o vorba, fara sa dati de inteles, visand ca viata se intampla ca in carti, ca oamenii potriviti se inteleg din priviri, fara cuvinte de prisos, fara dezbateri si argumente. De fapt, va replasati intr-o adolescenta atemporala in care fluturii din stomac se transforma in vulturi in creier. Si uite asa, te trezesti mai insingurat, mai inrait, mai fara sperante. Pentru c-ai visat marea cu sarea intr-un loc, sa-i spunem om, unde nu mai e decat nisip. Nici urma de mare, nici urma de sare.
Dintr-o sete aparent legitima de intregire ajungi sa-ti fie, in primul rand, sete de tine. Nu uita insa ceva.
Ca-n toata istoria omenirii de altfel, dezastrele au ajutat evolutia. Sa urmarim intamplarile post molime, razboaie mondiale. Toate au avut ca urmari descoperiri si miscari tehnologice atat de necesare si benefice evolutiei, fara de care n-am fi fost prea departe de animale. Cam asa si cu tragediile personale: privite dupa o vreme, cu ochi de observator, iti releva o forta motrice a evolutiei tale. In tine se intampla mereu reforme. Si e bine asa.
Pana data viitoare, reformati-va cu cap.
cana
Sigur ca povestea mea actuala a inceput exact la fel, putin invers, acum un an si dureaza si e frumos si e, probabil ce mi-am dorit de mult… E greu sa gasesti piesa lipsa din viata ta, insa m-am dat seama ca ea vine exact in momentul pitrivit, nici mai repede si nici mai tarziu…