Iar e luna…
- Personal
- 25 July 2013
mare. Iar e luna aia imensa de care te-ai minunat si pe care mi-ai aratat-o inainte sa-mi intri in casa. E luna pe care o vedeam ca pe o pata mare in imensitatea de intuneric ce ne curpindea si care imi distragea atentia de la tine. E ciudat cum, atunci cand sunt cu tine, nici astrele, nici padurile, nici chiar marea nu mi se par decat lucruri care ma indeparteaza de tine, imi rapesc din timpul de atentie dedicat tie. Pentru mine era doar o luna pe care o priveam pentru ca iti placea atat de mult si nu voiam sa-ti rapesc zambetul, chiar daca ea-mi incurca planurile de a te tine in brate.
Nu-mi place sa intervin intre tine si lucrurile pe care le iubesti. Nu vreau sa ma interpun vreodata intre ochii aceia mari de iubire si zambetul de copil ce descopera masinuta cu telecomanda. Barbatii sunt fascinanti cand fac ceea ce iubesc. Au o aura aparte cand se incrunta in fata basului din care nu ies notele de jazz pe care si le doresc, cand ii dor degetele de atat repetat, cand le e somn si sunt epuizati, dar continua sa zambeasca cu inflacarare prinvindu-si opera.
E luna care ne-a transformat in El si Ea si ne-a dat din ambrozia zeilor. E luna care ne-a luminat geamurile cand povesteam despre lume si ce-am mai vazut cat am fost departe unul de celalalt. Este sigur luna care a decis ca El si Ea isi merita povestea, insa a uitat sa ma anunte pentru cat timp. E luna care mi te-a dat si mi te-a luat pentru a-mi arata ca fericirea exista. Cumva un trailer foarte bine facut, care sa-mi deschida pofta de trait, dar care sa ma frustreze suficient pentru ca nu s-a lansat inca filmul. Iar acum ma aflu in postura de a fi scenarist, regizor si actor in acelasi timp, chinuindu-ma sa intuiesc si replic un film pe care nu l-am vazut, dar a carui dulceata am simtit-o pe varful limbii.
Iar e luna ta. Si a mea. Fara sa fie a noastra.
