Despre plecari
- Personal
- 24 July 2013
si puterea pe care ti-o cer. Despre doza de forta necesara smulgerii din radacini si plecarea catre un taram in care nu stii nici daca te va rapune vantul, nici daca vei gasi sol fertil si nici prieteni de impartit padurea.
Se spune ca plecarile sunt mai grele si mai dureroase pentru cei ce raman, pentru cei ce le traiesc cu un simtamant de abandonati si lasati in urma. Cumva cred ca oricine isi lasa locul caldut pentru gasirea adevaratului lui loc, a unui scop pe terra, cel ce se lupta cu morile de vant crezand in instinctul lui este cel care isi simte decizia urzicandu-i fiecare por, ochii scaldandu-se in hauri de arsenic si oasele drugi grei de fier.
Cand esti pus sa alegi intre o durere surda ce-ti picura in dinti si-n timpane zilnic si una care te rapune, te face sa te intinzi pe cel mai rece pamant cu genunchii la piept si sa-ti musti rotula stanga, cum alegi?
Plecarile sunt dure oricum le-ai vedea si la orice ar face referire: fie ca pleci din casa parinteasca mult prea devreme, fie ca pleci din cea pe care ti-ai construit-o alaturi de cel/cea pe care o credeai sufletul pereche, fie ca vorbim de job sau de tara in care te-ai nascut, decizia de a pleca raneste: atat pe tine, cat si pe cei implicati. Dar oare poate fi altfel?
