Apel catre umanitate
- Ganduri razlete, Personal
- 16 January 2013
Traim intr-o societate in care insingurarea este un proces sigur si de netagaduit. Iesim tot mai des, cu cat mai multi oameni pentru a fi tot mai singuri si mai inchisi intre propriile ziduri. Ne ascundem si ne pitim din calea propriei vieti dintr-o lasitate incastrata in oase. Ne e frica sa iubim, sa visam, sa credem si sa ne incredeam pentru ca nu cumva sa suspinam vreodata, sa nu ne pocneasca sufletul mocnit de oftaturi adanci. Ne saracim de emotii intr-o speranta absurda de ocolire a durerii.
Tot mai des intalnesc oameni aflati intr-o fuga perpetua de ei, de sinele lor adanc, de simtaminte. Tot mai des mi se demonstreaza ca lasitatea este cea mai puternica insusire a noii ere. Oamenii au descoperit comunitatile si comunicarea nelimitata de distanta si timp, dar se insingureaza tot mai adanc, tot mai mult. Cautam semne razlete de afectiune abia cand ne simtim sufletele prea fade pentru o noua zi, prea dezbracate pentru un nou anotimp, prea reci pentru pulsatia vietii. Cautam fericirea in proiecte, in biti, speram s-o castigam la bursa sau la tombolele restaurantului din colt. Cautam fericirea pe net. Incurcam fericirea cu amuzamentul, iubirea cu spasme de afectiune pierdute printre imbratisari fugare si saruturi mecanice. Zambim stramb pentru ca am uitat ce inseamna bucuria reala. Ne schimonosim sufletele cu franturi de inceputuri pe care le oprim inainte de a deveni profunzimi dintr-o fuga tampa de asumare, de responsabilitati, dintr-o motivatie inexistenta de libertate. Progresam si uitam sa fim fericiti. Libertatea inseamna azi insingurare adanca. Maine ce-o sa mai insemne?
Ne ascundem sub pretextul provocarii intr-o tristete dezolanta. Suntem nihilisti si deprimati pentru ca asa e de bon ton. Nu mai vorbim despre vise, ci despre depresiile in care ne scaldam, nu mai filosofam, nu ne mai gandim la Univers, ci doar la existentele noastre marunte. Ne pierdem oameni buni, ne pierdem.
Apelul asta e simplu: ne oprim o zi din fuga, ne oprim din depresii si iesim din ascunzisuri? Incercam macar o zi sa ne permitem sa simtim? Daca am face toti asta in aceeasi zi am salva omenirea de la dezumanizare si robotizare, am oferi placerea de a avea vise copiilor nostri. Tinta mea e locul unde putem fi iar oameni. complecsi. completi. complicati. nebuni. frumosi.frenetici.utopici.curati.liberi.
sirdevil
Hmmm.
Deja ceea ce ai scris, stii ca este mult prea mult pentru puterea de intelegere a unora.
Majoritatea din noi, inclusiv subsemnatul, inclusiv tu, intram din cand in cand in categoriile descrise de tine. Stii asta, nu?
Evident ca incercam sa evadam. Este singura solutie care o avem. Trebuie sa ne rupem de banalul si cotidianul existent in vietile nostre. Din pacate, suntem atat de adanc inradacinati in acest tip de mentalitate si gandire negativista, incat – cum spuneai si tu – ne pierdem.
Nu inseamna ca nu suntem constienti de lucrul asta. Crede-ma, toti sunt constienti, dar, in final, ceea ce conteaza este vointa.
La unii dintre noi, vointa este puternica si reusim sa schimbam acest tip de viata curgatoare si fara “involburarile” frumoase. La altii, desi sunt constienti, nu reusesc sa evadeze. Ei au nevoie de un stalp, de o mana de ajutor, au nevoie practic de cineva care sa petreaca “timp” si sa incerce sa le schimmbe automatismele.
Ultima categorie – cei fara de speranta. Aici din pacate nu prea mai putem face nimic.
Chiar sper sa fie un sens in ceea ce am scris… din pacate, sunt la servici, este schimb de tura si galagie cat cuprinde( galagie care poate fi benefica sau nu – in sensul in care ai scris tu ).
Andres
Foarte frumos Andreea. Lasitatea e mare doamna printre noi. De ce oare ne e teama sa visam? De unde au venit toate angoasele astea? Atatea intrebari…
Fotomodela
ajungem la batranete si vom cau ta alinare si infrangerea singuratatii la cei mai tineri, la proprii nostrii copii, carora nu vedem cum le dam viata peste cap