Ploaia ne spala pacatele
- Personal
- 28 October 2012
N-am mai prins de multa vreme o ploaie atat de calda si de activatoare de energii. O ploaie deloc obisnuita pentru octombrie, o ploaie de 6 dimineata care curata ganduri si adevaruri incomode adunate pe pleoape, pe buze, pe carotida.
Acel gen de ploaie cu care te unesti involuntar, te cufunzi si o lasi sa te cuprinda sperand ca poate asa vei scapa de gandurile incoltite ce-ti vor crea iara lacrimi, de acele ganduri care dor mai tare decat dintii, nasterea sau orice suferinta fizica. Stai in ploaie si astepti entuziast un final de drum rau si o poteca noua pe care sa apuci, pe care sa te noroiesti daca e nevoie, dar pe care sa nu-ti mai ranesti genunchii si nici tamplele, o poteca pe care sa nu te intinzi si sa-ti musti rotula de durere pura, ci pe care sa mergi… mai agale, mai fugar, dar sa continui sa mergi.
Acea ploaie care iti picura stropi de liniste in simtiri si-ti patrunde-n maduva, fara s-o simti, fara sa doara, ce intra pentru a te spala de tot malul adunat dintre oameni.
De mult nu m-am mai bucurat asa de o ploaie, de multa vreme n-am mai lasat-o sa-mi unga inima bucatita. Din cand in cand, ei bine, avem nevoie si de pansamente si de ploaie pentru a ramane acei noi pe care ii iubeam candva.
Ploaia poate nu spala pacate, poate doar cade pe pamant dintr-o greseala divina, poate cade doar pentru a ne face sa iubim infinitul, insa pentru mine sigur cade ca forma de terapie. Cade sa-mi explice, cade sa nu mai doara, cade sa-mi zambeasca inima si sa ma opreasca, macar pentru un minut, pentru a ma gandi la mine si la prezent.
In speranta unei toamne intarziate, cu zile posomorate si picuri reci, va rog sa va bucurati de ploaie. Sa o traiti. Sa o simtiti in adancuri.
Vlad
Buna Andreea. Imi place la nebunie cum scrii. Iti citesc blogul de cand l-ai creat. Din pacate ma regasesc in multe scrieri de ale tale, care dor si vor durea cu siguranta mult timp. Ma bucur sa vad ca cineva apreciaza valorile pentru care suntem construiti, nu deziluziile. Ma bucur sa vad scrieri contemporane despre sentimentele care ne napadesc si nu ne mai dau pace. Am inceput sa citesc…iar, si ma oprisem, nu stiu de ce. Am deschis ochii la 30 de ani, poate am facut-o prea tarziu, dar am facut-o. E suficient pentru mine. Sper sa nu te opresti din scris, si cu siguranta nu o vei face. Da-le oamenilor scrieri in care sa se regaseasca, doar asa poate reusesti sa readuci umanitatea sufletului la locul ei. Numele meu este Vladut si iti spun cu mana pe inima cand scrii despre suflet, obiectiv fiind, o faci cel mai bine.