Monolog (Natasa)

0 Flares Filament.io 0 Flares ×

Ce faci cand ti se desfac umerii, iar carnea ti se rupe in fasii de atata dragoste incordata? Ce faci cand pleoapele ti se desprind de ochi si-ti zboara rostogolindu-se pe frunte? Ce faci cand iti simti omoplatii franturi de aripi ce nu-ti folosesc decat la racait intr-un pamant rece, cel mai rece pamant?

Ce faci cand ideile iti scrijileaza hieroglife pe interiorul tamplelor, iar pielea ti-e prea stramta pentru tot suflul tau incarcat? Ce e de facut atunci cand te molipseste o tacere agitata si inchistata in creierul mic ce-ti imprejmuieste dintii cu sarma ghimpata? Cum sa traiesti cu apasarea degetelor fragile infipte intre coaste si cu unghiile deja incarnate in torace? De ce sa poti repira cu buzele stranse de indoiala si incercuite de aschii aruncate fara saț?

Cum sa poti misca genunchii muscati de urmele unei iubiri patimase si slabiti de increderea in zbor? Cand sa adormi talpile fragezite de cioburile pe care el si le-a pierdut din ochi? Cum sa renegi coapsa amortita de genele lui prea arcuite si prea domoale? Cum sa viseze narile habotnice un suflet imbalsamat?

Cine sa-ti desprinda genunchii din inclestarea dintilor infipti cu zel in rotula? Cine sa-ti poarte tamplele si ochii catre zari mai blande?

Asa-si spunea soptit, cu-o tampla-n palma stanga, Natasa. Cine? Cum?…

 

Leave Your Comment Here