Lui Darcy
- Personal, Povestiri scurte
- 1 June 2012
Am vrut sa ies in lume, sa mai intalnesc oameni si povesti, sa-mi revad prieteni si locuri si feresti.
Am vrut sa dorm, sa visez copacii netaiati si povestea copilului cartof.
Am vrut sa-ti multumesc pentru gesturi neinventate inca de suflete omenesti, gesturi pe care le faci si-mi tresare cumpatul si inima si ma pun in stari nesfarsite de visare.
Am vrut sa-ti compun o poveste despre un copil care fuge mereu si care-i zgariat de crengi si muscat de insecte, pierdut intr-o jungla mare si fantastica, cu multe animale fantastice, animale ce-l fugaresc in mod constant. In vise. Sau poate nu.
Insa tot ce-am putut sa fac a fost sa-ti adulmec mirosul impregnat in mine, in fiecare por, in fiecare imbratisare, in fiecare sarut, in retina mea.
Tot ce mi-a stat in putere cu fiinta mea slaba a fost sa-ti incastrez fiecare gest intr-o statuie si s-o ridic pe cel mai inalt soclu. De unde sa nu te poata darma cineva vreodata.
Tot ce-am putut gandi a fost pielea ta de calitate nemteasca si palmele mari cu degete lungi. Si unghiille tale incastrate-n carnea-mi.
La multi ani, suflete!
